Creative CH

Creative Cooperation in Cultural Heritage (Creative CH, grant agreement no: 289076), finanțat de Uniunea Europeană în cadrul apelului FP7-SCIENCE-IN-SOCIETY-2011-1

Proiectul, implementat între septembrie 2012 și septembrie 2014, își propunea să acționeze la nivel european și local, făcând vizibile acele elemente de patrimoniu cultural pe care comunitățile îl recunosc ca relevant în construcția lor identitară. Grupul de cercetare de la Universitatea de Vest din Timișoara s-a deplasat pe teren în Banat, împreună cu studenții de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, identificând și colectând date legate în primul rând de ritualuri și / sau ceremonii cu relevanță comunitară, specifice spațiului bănățean și pe care le-au integrat ulterior prin intermediul platformei Creative Heritage în fondul mai larg al moștenirii cultural europene. Terenul a fost unul complex, incluzând comunități din Banat, atât de partea românească a graniței, cât și de cea sârbă. În plan local, s-au organizat workshopuri care vizau implicarea tineretului în preluarea creativă a patrimoniului propriu.

O parte din rezultatele cercetării au fost publicate în volumul Ethnographic studies in the Banat multicultural rural communities. A digital approachTimișoara, Editura Universității de Vest, 2014. 

Facebook

Înapoi